cut. Et noͣ ꝙ ſupͣ andcāꝫ diffinitōꝫ vꝫ ītellige̓ꝙ agēs a caſu vel a ſortuna agat p̄ter ītētū: vtfodiēs trā theſauꝝ ꝗs īuenit: ꝗ nō ꝓpt̓ hͦ foditvt theſauꝝ īueniret. hͦ ēt ponit ph̓s ī textu vn̄qn̄cūqꝫ aliꝗd euenit a ꝓpoſito p̄ter ītētōeꝫ illiꝰtūc ītellectꝰ ē forturia. ſꝫ qn̄ euenit cū ītētioe tūcreſpectu illiꝰ effectꝰ nūqͣꝫ ītellectꝰ dicet̉ fortūa.Sil̓r dico de caſu. cū .n. a naͣ naͣlit̓ oꝑante: nōvt agēs volūtariū ē: euenit aliꝗd ẜm ī tētōemnae: tūc na illa nūqͣꝫ dr̄ caſus: vt ſi plāta ītēdētꝓduce̓ plātā ⁊ ſic ꝓducēt vt ītēdit. tal̓ nā plātenō ē caſus reſpectu plāte ꝓducte. ſꝫ qn̄ ī actiōenāe aliꝗd euenit p̄ter īclinatōeꝫ nac: nō intētūanaͣ: ac ſi naͣ cogͦſcēt: ſic̄ qn̄ gnāt̉ mōſtrū. tuncna dr̄ caſus reſpectu tal̓ effectꝰ: ⁊ ꝓpt̓ hͦ apꝑetꝙ caſus hꝫ pͥnᵐ interiꝰ: ⁊ ſortuna hꝫ pͥnᵐ exteriꝰ: qꝛ intellectꝰ practicꝰ refert̉ ad artē: ⁊ artificialia dicunt̉ hr̄e pͥnᵐ exͣ. hic ē ꝙ fortuna dr̄intellectꝰ: ⁊ hꝫ pͥnᵐ exͣ. Sꝫ aīa mea iſta ſūt alte ꝯſideratōis: ⁊ p̄ſertī popul̓ p̄dicāda. tu ꝟovt prudēs accipies ꝓut auditoribꝰ videris eēoportunū. Et h̓ ſufficiāt ꝓ ſecūda ꝟitate. ſꝟi. ē iſta. ꝗ ſint illi effectꝰ ꝗ a caſu ⁊ a fortūa ꝓueniāt. Dico breuit̓ ꝙ effectꝰ caſual̓ vl̓ fortuitus dr̄ eē oīs ille effectꝰ ꝗ ē alicꝰ notabiliſ bonitatis vl̓ malicie: nō ītētꝰ ab agēte exͣ ſꝑ ⁊ freqͥnter .i. raro: ⁊ nō de neceſſitate ſequēs talē cāꝫqꝛ ſi de ncc̄itate ſeq̄ret̉ talē cām: tal̓ cā diceret̉ꝑſe ⁊ det̓minata: ⁊ nō a caſu. ⁊ ꝙ fiat ab agēte a ꝓpoſito: ita ꝙ tale agēs nō dicat̉ mere nāle in qͥ dr̄ eē pͥnᵐ ſui motꝰ ⁊ quietis: ſed dicat̉agēs volūtariū. Has oēs ꝯditōes ponit ph̓sẜo phi. in lr̄a. Et ſic hēs aīa tres phificales ꝟitates. Ex ꝗbꝰ inſerūtur quedā ꝯcl̓ones correlarie. ¶ Prīa ꝯcl̓o ē ꝙ dicētes fortunā eē ſolicitatē: nō bn̄ dixerūt niſi h̓ ītelligāt more vulgariū dicētiū ꝙ cū aliqd̓ bonū alicui inopinateacciderit illū talē eē felicē. felicitateꝫ in bonisexterioribꝰ vt diuitijs ⁊cͣ: cōſiſtere arbitrātesqd̓ tn̄ nō eſt veꝝ: vt pꝫ ex pͦ ethi. Felicitas .n.ẜm ph̓os in ſpeculatōe ꝯſiſtit. ¶ 2ª ꝯcl̓o ē iſtaꝙ maxīe erant credētes fortunā eē illaꝫ q̄ triduit hōibꝰ bona vel mala. ⁊ ſingētes ſortuneſtatuā fabricāt ⁊ int̓ deas ꝯnumerāt: vi ponitgl̓o ſus Aug. 4. de ciui. dei de qͣ Boeꝰ. 2. decōſol̓. ꝓſa pͥma ſic ait. O pes honores ect̄aqꝫtaliū nr̄i iuris ſūt. dn̄amᶠ amulc cogͦſcūt. Mecū veniūt. me abcūte diſcedūt. audacter affirmē ſi tua ſorēt qͣ amiſſa ꝯq̄reris: nullo mō ꝑdidiſſeſ. An ego ſola meū ius exercē ꝓhibeorſꝫ celo ꝓferre lucidos dies: eoide de tenebroſis noctibꝰ ꝯdcre. Et īfra paꝝ. Pūc ꝯtinuuꝫludū ludimꝰ. ſūma īſimis: īſima ſūmis mutare gaudemꝰ. Aſcēde ſi placꝫ: ſꝫ calege ne vtiꝓ poſtqͣꝫ cū ludicri mei rō poſſꝫ deſcēde̓. iniuriā putes. h̓ ille. Et ꝗbꝰ ꝟbis ſitꝭ apꝑet ꝙ logtur mora antiqͦꝝ: ꝗ fotunā reginā quādā figurabāt ī medio rote: ⁊ circa rotā qͣttuor hoīesdepigētes. Onū ex ꝑte ſuꝑiori ⁊ ridētē. Aliūex ꝑte īſeriori miſerū: nudū ⁊ egētē. Aliū a latere vno ſurſū manibꝰ pedibuſqꝫ raptātē. Alium alio ex latē dep̄ſſum pedibꝰ eleuatꝭ ad imacorruētē. Et hͦ carmē ſcripſerūt. Regno: regnaui: regnabo: ſū ſine regno. qͥ tn̄ lꝫ ſūt apꝑentia. tn̄ oīa q̄ eueniūt bona vl̓ mala ſūt a d̓obona effectiue. mala ꝟo ꝑmiſſiue: qͣre ⁊cͣ. Cꝯº ē iſta ꝙ lꝫ ea q̄ fiūt a aſu ⁊ fortūa ſiāt p̄ter ītētionē agētis ꝑticularꝭ cāe: n̄ tn̄ p̄ter ītētiōeꝫcāe vl̓ s q̄ ē ip̄e deꝰ. Si .n. tales effectꝰ ītelligerent̉ fieri p̄ter ītētionē cuiuſcūqꝫ cāe. tales eſfectꝰ oīno nihil cēnt. Ꝙ .n. ex null̓ cauſis orit̉oīno nihil ē: vt dicit Boet. 5. de ꝯſo. qͣre gͦ ꝑꝙ effectꝰ fortuiti fiūt pret̉ intētiōeꝫ agētis ꝑticularꝭ ⁊ n̄ vl̓is. In̄ Lactātiꝰ: ꝗ de hac mabn̄tāgit li. 3. ait. Ꝙ fortuna ē accidētiū reꝝ ſubitꝰ ⁊ īopinatꝰ euētꝰ: Et h̓ tibi aīa cara ſufficiātꝓ pn̄n ꝯcl̓o: ⁊ ſic pͥma ꝯſideratio pꝫ. qͣre ⁊cͣ.¶ De p̄deſtinatiōe ꝯſideratio ſecūdeſi viut erciEcundo loco qentinatōSaic p̄Inis ſubtilē īueſtigationē videamꝰvbi tres ꝯcl̓ones ſubiūgamus vꝫ.Prima ꝯcl̓o eſt iſta. Nūqͣꝫ ꝗs poterit eē ſaluatꝰ: niſi ſit a deo p̄deſtinaꝰ: ⁊ ccōuerſo. nūqͣꝫ ꝗs poterit eē dānatꝰ niſi ſit a deo reprobatus. 2º ꝯcl̓o. Tāta ē dīne p̄deſtinationis rō:vt ꝗ ſaluādi aut reprobādi ſolū apud gloſumdcū ſit clara noticia. 3ª ꝯcl̓o eſt iſta: quicūqꝫ adeo fuerit p̄deſtinatꝰ: mox gl̓oſus deus cui ꝓpriū ē oīa humana facta approbare ⁊ reprobare: illū facit in libro vite deſcribē atqꝫ notari.¶ Quid ſit p̄deſtinatio ⁊ qͣlis. Cōcl̓o pͥma:Tcipe pͥmā ꝯcl̓onē ⁊cͣ. Ad cuiꝰ declaratōꝫ vidcamꝰ tres pulcherrias ꝟiates vꝫ. Quid ē p̄deſtīatō. Qual̓r ſit pͦdeſtinatio. Qual̓ ſit p̄deſtinatio. ¶ Prīa ꝟi. ēꝗd ſit p̄deſtinatio. Si tibi aīa mea dicā ꝙ p̄deſtinatio ē illa ipſa p̄ſcīa dei reſpectu ſaluādorūin gloria finali: nō me ītelligiſ. Mox .n. a meq̄res. Et ꝗd ē p̄ſcīa dei ſi dixero. Preſcīa dei
Einzelbild herunterladen
verfügbare Breiten