XIIII ⁊ XVQueſtiones
ꝙ ſpēs ſuꝑfluat. Itē ſpēs nō ponit̉ niſi ꝓpteraſſimilatōem vel ꝓpter cauſatōem intellectionis: vel ꝓpter repn̄tatōem obiecti: vl̓ ꝓpterdeterminatōem potētie: vel ꝓpter vnione mouentis ⁊ moti. ꝓpter iſta maxime ponit̉ ſpēs:ſꝫ ꝓpter nullū iſtoꝝ opꝫ ponere. gͦ nō eſt ponēda. nō ꝓpter aſſimilatiōem: qꝛ illa aſſimilatioaut eſt in eſſentia ⁊ natura intellectuali ꝑ quāaſſimilat̉ obiecto cognito: aut eſt aſſimilatioeffectꝰ ad cām nō pͥmo mō: qꝛ ſi intellectꝰ ītelligat ſubſtantiā: tūc magꝭ aſſimilat̉ in naturaſua ꝓpria obiecto: qd̓ eſt ſubſtantia ꝙͣ ꝑ ſpēmq̄ eſt accidēs: qꝛ minꝰ aſſimilat̉ accides ſubſtātie ꝙͣ ſubſtātia ſubſtantie. Nec ſcd̓o mō: qꝛ illaaſſimilatio paſſi ad agens eſt ꝑ hͦ ꝙ recipit aliquē effectū cauſatū ab agente: ſꝫ iſto mō aſſimilatur intellectus ſufficient̉ ꝑ intellectōeꝫ cauſatā ab obiecto ⁊ receptā in intellectu: gͦ nō requirit̉ ſpēs. Si dicas ꝙ requirit̉ prima ſpēsad aſſimilandū ip̄m obiectū agēs ītellectiōeꝫip̄i paſſo ad hͦ ꝙ ip̄am intellectiōem recipiat.Cōtra. eodē mō dicā ecōuerſo ꝙ illa ſpēs recepta requirit aliā ſpēm preuiā ad aſſimilanduꝫintellectōem agenti ad hͦ ꝙ recipiat iſtā ſpēꝫquā tu ponis: ⁊ illa ſpēs adhuc requirit aliā. ⁊ſic in infinitū. Itē tanta aſſimilatio requirit̉ īnotitia intuitiua ꝙͣta in abſtractiua: ſꝫ in ītuitiua nō requirit̉ aliqͥd preuiū cognitōi aſſimilans. gͦ nec in abſtractiua. Itē ī ſenſu tactꝰ nōoportet ponere aliquā ſpem preuiā ip̄i ſenſationi caloris ꝓpter aſſimilatōem. gͦ nec in intellectu. ꝯn̄a ptꝫ ꝑ illud dcm̄ tertio de aīa. ſic̄ aīaꝑ ſenſum eſt oīa ſenſibilia: ita aīa ꝑ intellectūeſt oīa intelligibilia. Si dicas ꝙ in viſu ponit̉ſpēs. dico ꝙ nō: ſic̄ poſtea patebit: nec dꝫ ſpēsponi ꝓpter repn̄tatōem: qꝛ in notitia ītuitiuanō requirit̉ aliqd̓ repn̄tatiuū vel repn̄tans aliud ab obiecto ⁊ actu vt ſupra patuit. gͦ nec ī abſtractiua q̄ īmediate ſemꝑ ſequit̉ intuitiuā: requirit̉ aliud p̄ter obiectu ⁊ actū. ꝯn̄a ptꝫ: qꝛ ſicut obiectū ſufficiēter repn̄tat ſe in vna cognitiōe: ita ī alia q̄ īmediate ſequit̉ intuitiuā. Itērepn̄tatū dꝫ eſſe prius cognitū aliter repn̄tāsnunꝙͣ duceret in cognitiōem repn̄tati tanꝙͣ īſimile. ſtatua em̄ herculis nunꝙͣ duceret mein cognitōem herculis niſi prius vidiſſem hercule. nec etiā ſcire poſſum vtrū ſtatua ſit ſibiſimilis aut nō. Scd̓m aūt ponentes ſpem: ſpecies eſt aliqͥd preuiū oī actui intelligēdi obiectu: ergo nō pōt poni ꝓpter repn̄tatōem obiecti. Ite ſi ponit̉ ꝓpter repn̄tatiōem obiecti: h̓nō eſt niſi qꝛ diſtans nō poteſt agere in diſtāshoc autē eſt falſum ſicut poſtea patebit. Namſi obiectū diſtans nō poſſit agere in intellectūcauſando intellectōeꝫ niſi prius cauſaret ſpe-
XIIII ⁊ XVciem: qꝛ oportet obiectū eſſe preſens paſſo inſe vel in alio. ergo eodē modo obiectū diſtansnō pōt cauſare ſpēm in intellectu niſi cauſando aliqͥd preuiū ſpēi: ꝑ qd̓ obiectū eſt preſensintellectui ad cauſandū illā ſpēꝫ. Et ſimiliterante illā ſpēm oportet ponere aliā. ⁊ ſic in infinitū. ergo obiectū diſtans: ſi pōt cauſare ſpeciē in intellectu ſine aliquo preuio ꝑ qd̓ ſit preſens. gͦ eodē modo pōt cauſare īmediate intellectōem ſine aliqua ſpē p̄uia repn̄tante. Necdꝫ poni ſpēs ꝓpter cauſatōem intellectōis: qꝛẜm eos corporale ⁊ materiale nō poſſunt agere in ſpūale. ⁊ iō oportet ponere taleꝫ ſpēm inintellectu. Sed cōtra. ſicut corporale ⁊ materiale nō pōt eſſe cā partialis immediata reſpectu intellectōis q̄ recipit̉ in ſpūali: qꝛ in intellectu poſſibili qͥ eſt ſpūalis qͣlitas: ita nec materiale pōt eſſe cā partialis in intellectu agēte ꝯcurrens ad ꝓducenduꝫ ſpēm q̄ eſt ſpūalisin intellectu poſſibili qͥ etiā eſt ſpūalis. ⁊ ſicuttu ponis ꝙ corporale pōt eſſe cā partialis adcauſandū ſpēm ī ſpūali: ita ego pono ꝙ corporale eſt cauſa partialis ad cauſandū intellectionē in ſpūali. Si dicas ꝙ natura intellectualis requirit materiale ad producēdū ſpēm: itadicā ego de intellectōe. Nec debet poni ſpecies ꝓpter determinatōem potentie: qꝛ omīspotētia paſſiua ſufficiēter determinat̉ ꝑ agēsſufficiens maxime qn̄ ip̄amet potētia eſt actiua: ſed agens ſufficiēs eſt obiectū ⁊ intellectꝰvt probatū eſt. gͦ ⁊cͣ. Nec debet poni ꝓptervnionē obiecti cū potētia tāꝙͣ mouetis ⁊ moti: qꝛ tūc eodē modo arguerē ꝙ ante illā ſpēmoporteret ponere aliaꝫ: qꝛ ad hoc ꝙ obiectumpoſſit cauſare primā ſpēm in intellectu requiritur ꝙ vniatur ſibi ſicut requit̉ vnio ad hocꝙ cauſet intellectōem. ⁊ hoc erit ꝑ aliam ſpeciem. ⁊ ſic in infinitū. Sic ergo patet ꝙ habitus ſit ponendus ꝓpter experientiā ⁊ nō ſpecies. His viſis dico ad primā queſtionem loquendo de cognitiōe intuitiua naturali ꝙ an 4gelus ⁊ intellectus noſter intelligūt alia a ſenō per ſpecies eoꝝ: nec per eſſentiā propriamſed ꝑ eſſentiā rerū intellectarū. ⁊ hoc prout lyper dicit circūſtantiaꝫ cauſe efficientis. ita ꝙratio intelligendi vt diſtinguitur a potentiaeſt ip̄a eſſentia rei cognite. qd̓ ꝓbatur: qꝛ illudquo poſito pōt aliud poni circunſcripto quocūqꝫ alio ⁊ quo nō poſito nō poteſt aliud poninaturaliter eſt cauſa illius: ſed poſita ip̄a re p̄ſente ⁊ ip̄o intellectu angelico ſiue nr̄o ſineʳ oīalio preuio ſiue habitu ſiue ſpē pōt intellectꝰillā rē ītuitiue cognoſcere: gͦ talis res eſt cā illius cognitōis: ſꝫ nō p̄t eē niſi cā efficiēs. gͦ ⁊cͣ.Loquendo vero de notitia abſtractiua: tunc
E v
nalo
yxperit
ꝑgnio ad pemtiqueſtionera.