De cōcordia preſciētie
tia que videt̉ ineſſe penitus remouet̉.Ponamus itaqꝫ ſimul eſſe p̄ſciētiā deiquā ſequi neceſſitas futuraꝝ reꝝ videt̉et libertatē arbitrij ꝑ quā multa ſine neceſſitate fieri vident̉: et videamus vtrūimpoſſibile ſit hͨ duo ſimul eſſe. Quodſi eſt impoſſibile: orit̉ inde aliud impoſſibile. Im poſſibile ſiquidē eſt quo poſito aliud impoſſibile ſequit̉. Sed ſi alid̓eſt futuꝝ ſine neceſſitate hͨ ip̄m p̄ſcit dequi p̄ſcit oīa futura: quod aūt p̄ſcit de.9.neceſſitate futurū ē: ſicut p̄ſcit̉. Neceſſeeſt itaqꝫ aliud eſſe futuꝝ ſine neceſſitateNequaqͣꝫ ergo recte intelligēti hͦ repugnare videret̉ p̄ſcētia quā ſequit̉ neceſſitas: et libertas arbitrij a qua remouet̉neceſſitas: qm̄ et neceſſe eſt quod deusp̄ſcit futuꝝ eſſe: et deus p̄ſcit al̓ aliquideſſe ſine om̄i neceſſitate. Sed dices mihi. Nō remoues tamē a me neceſſitateꝫpeccādi: vel nō peccādi: qm̄ deus p̄ſcitme peccaturū vel nō peccaturū: et ideoneceſſe eſt me peccare ſi pecco: vel nonpeccare ſi nō pecco. Ad quod ego. Nōdebes dicere preſcit me deus peccatuꝝvel non peccaturum: ſed preſcit me deus peccatuꝝ ſine neceſſitate: vel nō peccatuꝝ: et ita ſequit̉ qꝛ fiue peccaueris ſiue nō peccaueris: vtrūqꝫ ſiue neceſſitate erit: quia p̄ſcit deus futuꝝ eſſe: ſine neceſſitate hͦ qd̓ erit. Uides igit̉ nō eē impoſſibile: ſimul eſſe p̄ſciētiā dei ꝑ quamfutura que p̄ſcit dicūtur eſſe ex neceſſitate: ⁊ libertatē arbitrij ꝑ quā multa fiuntſine neceſſitate. Si em̄ eſt impoſſibile:ſequit̉ aliud impoſſibile: ſꝫ nulla naſcit̉ex hac impoſſibilitas forſitā dices. Nōdū aufers a corde meo vim neceſſitatiscū dicis: qꝛ neceſſe eſt me peccatuꝝ eſſe:vel nō peccatuꝝ ſine neceſſitate: qꝛ hͨ p̄ſcit d̓s Neceſſitas em̄ videt̉ ſonare coactionē vel ꝓhibitōem. Quare ſi neceſſeeſt me peccare ex volūtate: intelllgo mecogi aliqua oculta vi ad volūtate peccādi: ⁊ ſi nō pecco a peccādi volūtate ꝓ
hiberi. Quapropter neceſſitate videorinde peccare ſi pecco vel non peccare ſinō pecco. Et ergo. Sciēduꝫ eſt: qꝛ ſepedicimꝰ neceſſe eſt qd̓ nulla vi eſſe cogitur: et neceſſe nō eſſe qd̓ nulla ꝓhibitōeremouet̉. Nā dicimus neceſſe eſt deumimmortalē eſſe: et neceſſe eſſe deū nō eēiniuſtū: nō quod vis aliqua cogitat eūeſſe immortalē: aut ꝓhibeat eſſe iniuſtūſꝫ qm̄ nll̓a res poteſt facere vt nō ſit immortalis aut vt ſit iniuſtus. Sic itaqꝫ ſidico neceſſe eſt eſſe te peccatuꝝ: vl̓ nonpeccatuꝝ: ſola volūtate ſicut deus p̄ſcitnō eſt intelligēdū qd̓ aliud ꝓhibeat volūtatē que nō erit: aut cogat illā eē: quoerit: hͨ ip̄m nāqꝫ p̄ſcit deus: qui preuidetaliquid futuꝝ ex ſola volūtate. Sed volūtas nō cogit̉ aūt ꝓhibet̉ vlla alia re:quia ſic ex libertate fit quod fit ex volūtate. Si igit̉ hͨ diligēter intelligūtur puto qꝛ ⁊ preſciētiam dei: et libertateꝫ arbitrij ſimul eſſe: nulla ꝓhibet incōueniētia. Deniqꝫ ſi quis intellectū verbi proprie ꝯſiderat: hec ip̄o quod p̄ſciri aliqͥddicit̉ futuꝝ eſſe ꝓnūciat̉. Nō enim niſiquod futuꝝ eſt pſcit̉: quia ſciētia nō eſtniſi veritatis. Quare cū dico quia ſi p̄ſcit aliquid: neceſſe eſt illud eſſe futurū:idē eſt ac ſi dicā ſi erit: ex neceſſitate eritſed hec neceſſitas nō cogit: nec ꝓhibetaliquid eſſe: aut nō eſſe. Ideo em̄ qꝛ ponūtur res eſſe: dicūtur ex neceſſitate eſſeaut quia ponūtur non eſſe: affirmanturnō eſſe ex neceſſitate: nō quia neceſſitascogat: aut ꝓhibeat rem eſſe: aut nō eſſe.Nam cū dico Si erit ex neceſſitate erithic ſequit̉ neceſſitas rei poſitōem nō p̄cedit. Ideꝫ valet ſi ſic ꝓnūciet̉. Quoderit: ex neceſſitate erit. Non em̄ aliud ſignificat hic neceſſitas: niſi quia qd̓ erit:non poterit ſimul nō eſſe. Pariter autēveꝝ eſt qꝛ fuit ⁊ eſt: ⁊ erit aliqͥd nō ex neceſſitate ⁊ qꝛ neceſſe eſt fuiſſe om̄e quodfuit: et eſſe quod eſt: ⁊ futuꝝ eſſe qd̓ eritQuippe nō eſt ideꝫ rem eſſe p̄teritam: