Druckschrift 
2 (1494) Secunda pars operum Johannis de Gerson
Entstehung
Einzelbild herunterladen
 

Confeſſionis ſacramētalis

XXXIII

Queſiſti inſuper ſi abſolutꝰ a pena a culpa/ ẜm formā ſoli ꝯferri ī articulo mortis/ moriēs ī illo ſtatu/ euolet ſtatim ad celuꝫ? Rn̄deo a radicevidēda eēt hic tota materia de īdulgētijs adplene rn̄dēdū. Pro qua videant̉ doctores īiiij. ſnīaꝝ. alie ſūme. dico tn̄ qͣꝫtū ſpectat adpn̄s. abſolutio illa ſolet dari de pctīs contritis ꝯfeſſis. Si pct̄ā ſint ſunt ſacramētalit̓ ꝯfeſſa. ſicut ſūt pctā oblita. oꝑtet de illis ẜm formā abſolutōis det̉ īdulgētia. Ex patet qͣꝫtū expedit non dari obliuioni pctm̄. ſed illa exp̄ſſe ꝯfiteri habita copia ſacerdotꝭ. patet vltra ī abſolutōe ſacramentali oportet dicere. abſoluo te a pctīsoblitis. Ueꝝ ē tn̄ qꝛ deꝰ obligat ad impoſſibile/ ſi pctā oblita veniāt ī memoriam facta diligētia ſufficiēti. ꝯterit̉ ī generali de ill̓. tūc ſaluabit̉/ ſic tn̄ qͣſi ignē.Secꝰ aūt ē (dicūt iuriſte) de abſolutōe de excōicatōibꝰ/ etiā de oblitis. qꝛ oportet abillis iteꝝ abſolui/ habēs ptātē generaleꝫ/vt papa vl̓ legatꝰ ⁊c̄. abſoluit generaliter abom̄ibꝰ ſentētijs qd̓ eſt tutū petere et habere. Addat̉ ad p̄miſſa/ poteſtas p̄latoꝝ ī dado indulgētias/ ē niſi quedā poteſtas diſpenſatōis que debet eſſe rationai ad edificationem. et ideo ſi dent ſine cauſa rationalihas vel illas indulgētias/ vtpote ꝓſolo intuitu fauoris humani/ vel alio tali nonoportet indulgētie tantū valeant qͣꝫtū ſonāt. Propterea fatue ſunt ſuꝑſtitioſe q̄daꝫintitulatōes de indulgētijs. xx. mille annoꝝvel tali qui dixerit qͥnqꝫ pater noſter an̄talē imagine ⁊c̄. Et eēt p̄latos ꝓuidendū.qꝛ cedit hoc in cōtemptu irriſionē indulgitiaꝝ. nec ꝯtinet veritatē. Un̄ plena indulgētia vix ſolebat dari paſſagio terre ſctēſtat tn̄ factū quo ſunt indulgētie magiſpͥuilegiatū eſt/ qͣꝫ aliud ceteris paribꝰ. Addat̉ p̄terea/ forma dandi indulgētias ſepevaria ē. qn̄qꝫ em̄ dat̉ ſub certis cōditionibꝰvt ſi ſint ꝯfeſſi ꝯtriti. ſi dederint manꝰ adiutrices. qn̄qꝫ dat̉ exiſtentibꝰ ī gr̄a/ vl̓ inframēſem habuerint gratiā. itaqꝫ tūc habētgratiā/ recipiunt gratiā ſine alio actu cōfeſſionis/ vel ſacramētalis abſolutiōis. Un̄ dare indulgentiaſ/ eſt ꝓprie abſoluere a peccatis/ ſed ē de penitētia debita relaxare/ vel ītoto vel in ꝑte. Et ita patet requiriturcerta forma verboꝝ ſicut ī ſacramento. ſꝫ ſufficit explicare ẜm intentionē pape dantis

dant̉ tali tales indulgentie. Queris vlterrusUtꝝ abſolutō a pena culpa articl̓o mortis ſemel ī vita poſſit dari illi ē tūc moriturꝰ? Rn̄deo. circa neceſſariū ē cognoſcere qͥd quō papa intēdit dādo indulgētias.iuxta illud qd̓ vltīo addebat̉ ī ſolutōe alterius dubitatōis. qꝛ ſi intēdit ſolūmō valeātindulgētie illo moriturꝰ ē/ hora eſtmoriturꝰ. tūc qͣꝫtūcūqꝫ det̉ indulgētia a ſacerdote illa hꝫ effectū niſi hora mortisUn̄ ſi ille poſtmodū moriat̉ ī pctō mortalieffectꝰ indulgētie impedit̉. Si aūt moriat̉ īgr̄a/ forte tūc pͥma indulgētia ſortiet̉ effectūetiā ſi ſacerdos defuerit dās iſtas īdulgētiaſAddit̉ forte qꝛ neſcit̉ ſatis ītētio pape ꝯferētꝭ Un̄ qͣꝫuis ſacr̄m extreme vnctōis debeat dari niſi ī articl̓o mortꝭ. tn̄ ſi ille ſuſcipiens moriat̉ ꝓtūc. nihilominꝰ erit ve inunctꝰ ſacr̄al̓r. tn̄ ī altera vice articl̓i mortꝭ poterit īungi. em̄ d̓r articulꝰ mortꝭ/ qꝛ illūvl̓ ī illo moriat̉. ſꝫ qꝛ ẜm ꝓbabilē ꝯiectu hūanā ē ī dubio mortꝭ. ita oꝑtꝫ expectare horā extremi ſuſpirij. Eſt igit̉ tutuꝫꝯſiliū ī datiōe hm̄oi indulgētiaꝝ a pena et aculpa articl̓o mortꝭ/ ī qͦlibet tali articl̓oꝓut exp̄ſſū ē. petat infirmꝰ ſibi dari indulgētiā talē ẜm pape intētiōꝫ. cōferēs ſic diriat intētiōꝫ ſuā. dicat v̓bis qͥbꝰ valet poſtqꝫ abſoluerit ſacramentaliter. debito ab excōicationibꝰ qͣꝫ a peccatꝭ. do tibi ple indulgentiā pctīs tuis. habendo (vt dictū eſt) intētōꝫ ad grāꝫ a papa exp̄ſſā/ ſiue explicetur ſiue non illa intentio. Ulterius ad illudI7qd̓ queſiſti ſi ꝟ̓ſus ille. Dirupiſti dn̄e vincula mea ⁊c̄. dictꝰ ſemel vel ter in morte / habeat efficaciā qualē quidā ponūt et imponūtAugꝭ. dixiſſe? Rn̄deo regula circa taliaſūt innūerabilia. nūqͣꝫ attribuēda eſt aliqͣꝟtus ſuꝑnatural̓ talibꝰ rebꝰ qͥbuſcunqꝫ/ niſihoc trahi poſſit ex ſcpͥtura ſacra vel reuelatione diuīa. oppoſitū credere hꝫ quādā ſpēꝫſuꝑſtitōis plꝰ vel minꝰ/ ẜm naturā oꝑis velaſſertōis. oꝑtet tn̄ ſemꝑ ſit pctm̄ mortale. īmo habet ſepe excuſationeꝫ. licet apudſimplices pios qui ponūt ſpem in talibus niſi ex v̓tute diuina quā reputāt deumtalibꝰ rebꝰ indidiſſe. ac ꝑinde ſubleuāt ſpemſuā. imaginationē habēt fortiorē. qͣꝫuis inſtruēdi eēt crebriꝰ/ ẜmōes qͣꝫ aliūde vt

O 5

L