Confeſſionis ſacramētalis
XXXIII
¶ Queſiſti inſuper ſihō abſolutꝰ a pena ⁊ a culpa/ ẜm formā ſolitā ꝯferri ī articulo mortis/ moriēs ī illo ſtatu/ euolet ſtatim ad celuꝫ? Rn̄deo ꝙ a radicevidēda eēt hic tota materia de īdulgētijs adplene rn̄dēdū. Pro qua videant̉ doctores īiiij. ſnīaꝝ. ⁊ alie ſūme. dico tn̄ qͣꝫtū ſpectat adpn̄s. ꝙ abſolutio illa ſolet dari de pctīs contritis ⁊ ꝯfeſſis. Si gͦ pct̄ā ſint q̄ nō ſunt ſacramētalit̓ ꝯfeſſa. ſicut ſūt pctā oblita. nō oꝑtet ꝙ de illis ẜm formā abſolutōis det̉ īdulgētia. Ex qͦ patet qͣꝫtū expedit non dari obliuioni pctm̄. ſed illa exp̄ſſe ꝯfiteri habita copia ſacerdotꝭ. patet vltra ꝙ ī abſolutōe ſacramentali nō oportet dicere. abſoluo te a pctīsoblitis. Ueꝝ ē tn̄ ꝙ qꝛ deꝰ nō obligat ad impoſſibile/ ſi pctā oblita nō veniāt ī memoriam facta diligētia ſufficiēti. ⁊ hō ꝯterit̉ ī generali de ill̓. tūc hō ſaluabit̉/ ſic tn̄ qͣſi ꝑ ignē.Secꝰ aūt ē (dicūt iuriſte) de abſolutōe de excōicatōibꝰ/ etiā de oblitis. qꝛ nō oportet abillis iteꝝ abſolui/ dū habēs ptātē generaleꝫ/vt papa vl̓ legatꝰ ⁊c̄. abſoluit generaliter abom̄ibꝰ ſentētijs qd̓ eſt tutū petere et habere.¶ Addat̉ ad p̄miſſa/ ꝙ poteſtas p̄latoꝝ ī dado indulgētias/ nō ē niſi quedā poteſtas diſpenſatōis que debet eſſe rationai ⁊ ad edificationem. et ideo ſi dent ſine cauſa rationalihas vel illas indulgētias/ vtpote ꝓſolo intuitu fauoris humani/ vel alio tali mō nonoportet ꝙ indulgētie tantū valeant qͣꝫtū ſonāt. Propterea fatue ſunt ⁊ ſuꝑſtitioſe q̄daꝫintitulatōes de indulgētijs. xx. mille annoꝝvel tali mō qui dixerit qͥnqꝫ pater noſter an̄talē imagine ⁊c̄. Et eēt ꝑ p̄latos ꝓuidendū.qꝛ cedit hoc in cōtemptu ⁊ irriſionē indulgitiaꝝ. nec ꝯtinet veritatē. Un̄ plena indulgētia vix ſolebat dari ꝓ paſſagio terre ſctē Cōſtat tn̄ ꝙ factū ꝓ quo ſunt indulgētie magiſpͥuilegiatū eſt/ qͣꝫ aliud ceteris paribꝰ. ¶ Addat̉ p̄terea/ ꝙ forma dandi indulgētias ſepevaria ē. qn̄qꝫ em̄ dat̉ ſub certis cōditionibꝰvt ſi ſint ꝯfeſſi ⁊ ꝯtriti. ⁊ ſi dederint manꝰ adiutrices. qn̄qꝫ dat̉ exiſtentibꝰ ī gr̄a/ vl̓ inframēſem habuerint gratiā. itaqꝫ tūc dū habētgratiā/ recipiunt gratiā ſine alio actu cōfeſſionis/ vel ſacramētalis abſolutiōis. Un̄ dare indulgentiaſ/ nō eſt ꝓprie abſoluere a peccatis/ ſed ē de penitētia debita relaxare/ vel ītoto vel in ꝑte. Et ita patet ꝙ nō requiriturcerta forma verboꝝ ſicut ī ſacramento. ſꝫ ſufficit explicare ẜm intentionē pape dantis ꝙ
dant̉ tali tales indulgentie.¶ Queris vlterrusUtꝝ abſolutō a pena ⁊ culpa ꝓ articl̓o mortis ſemel ī vita poſſit dari illi qͥ n̄ ē tūc moriturꝰ? Rn̄deo. circa hͦ neceſſariū ē cognoſcere qͥd ⁊ quō papa intēdit dādo indulgētias.iuxta illud qd̓ vltīo addebat̉ ī ſolutōe alterius dubitatōis. qꝛ ſi intēdit ꝙ ſolūmō valeātindulgētie ꝓ illo qͥ moriturꝰ ē/ ⁊ ꝓ hora qͣ eſtmoriturꝰ. tūc qͣꝫtūcūqꝫ det̉ indulgētia a ſacerdote illa nō hꝫ effectū niſi ꝓ hora mortisUn̄ ⁊ ſi ille poſtmodū moriat̉ ī pctō mortalieffectꝰ indulgētie impedit̉. Si aūt moriat̉ īgr̄a/ forte tūc pͥma indulgētia ſortiet̉ effectūetiā ſi ſacerdos defuerit dās iſtas īdulgētiaſAddit̉ forte qꝛ neſcit̉ h̓ ſatis ītētio pape ꝯferētꝭ Un̄ qͣꝫuis ſacr̄m extreme vnctōis nō debeat dari niſi ī articl̓o mortꝭ. tn̄ ſi ille ſuſcipiens n̄ moriat̉ ꝓtūc. nihilominꝰ erit ve inunctꝰ ſacr̄al̓r. ⁊ tn̄ ī altera vice articl̓i mortꝭ poterit īungi. nō em̄ d̓r articulꝰ mortꝭ/ qꝛ ꝑ illūvl̓ ī illo hō moriat̉. ſꝫ qꝛ ẜm ꝓbabilē ꝯiecturā hūanā nō ē ī dubio mortꝭ. ⁊ ita nō oꝑtꝫ expectare horā extremi ſuſpirij. Eſt igit̉ tutuꝫꝯſiliū ī datiōe hm̄oi indulgētiaꝝ a pena et aculpa ꝓ articl̓o mortꝭ/ ꝙ ī qͦlibet tali articl̓oꝓut exp̄ſſū ē. petat infirmꝰ ſibi dari indulgētiā talē ẜm pape intētiōꝫ. ⁊ ꝙ cōferēs ſic diriat intētiōꝫ ſuā. ⁊ dicat v̓bis qͥbꝰ valet poſtqꝫ abſoluerit eū ſacramentaliter. mō debitotā ab excōicationibꝰ qͣꝫ a peccatꝭ. do tibi plenā indulgentiā d̓ pctīs tuis. habendo (vt dictū eſt) intētōꝫ ad grāꝫ a papa exp̄ſſā/ ſiue explicetur ſiue non illa intentio.¶ Ulterius ad illudI7qd̓ queſiſti ſi ꝟ̓ſus ille. Dirupiſti dn̄e vincula mea ⁊c̄. dictꝰ ſemel vel ter in morte / habeat efficaciā qualē quidā ponūt et imponūtAugꝭ. dixiſſe? Rn̄deo ꝓ regula circa talia q̄ſūt innūerabilia. ꝙ nūqͣꝫ attribuēda eſt aliqͣꝟtus ſuꝑnatural̓ talibꝰ rebꝰ qͥbuſcunqꝫ/ niſihoc trahi poſſit ex ſcpͥtura ſacra vel reuelatione diuīa. ⁊ oppoſitū credere hꝫ quādā ſpēꝫſuꝑſtitōis plꝰ vel minꝰ/ ẜm naturā oꝑis velaſſertōis. Nō oꝑtet tn̄ ꝙ ſemꝑ ſit pctm̄ mortale. īmo habet ſepe excuſationeꝫ. licet apudſimplices ⁊ pios qui nō ponūt ſpem in talibus niſi ex v̓tute diuina quā reputāt deumtalibꝰ rebꝰ indidiſſe. ac ꝑinde ſubleuāt ſpemſuā. ⁊ imaginationē habēt fortiorē. qͣꝫuis inſtruēdi eēt crebriꝰ/ tā ꝑ ẜmōes qͣꝫ aliūde vt
O 5
L