CapitulumUnicum
tus clericalis quā iura inſinuent. in habitu ⁊ cōuerſatione qꝛ d̓ more eſt pr̄ie. Aut etiā ꝙ religioſi dimittant auſteritates ſue regule ⁊ cōſtitutionū ⁊ ceremonias. quia ſic cōſueuerūt relaxate viuere. nullo mō excuſant̉. Nec dici pn̄t hmōi ꝯſuetudines. ſed corruptele ⁊ abuſiones ⁊ ideo extirpāde a p̄latis. cum fieri poteſt ſine maiori ſcandalo ꝙͣ eſſet bonū inde ſequēs. ar.di. iiij. deniqꝫ. Et ad hoc fac qd̓ ait Nicolaus papa.Ridiculū eſt ⁊ ſatis abhoīabile dedecus. vt traditiones quas a pr̄ibꝰ accepimꝰ. infringi patiamur. diſ. xij.Et de hmōi prauis ꝯſuetudinibꝰ. intelligit̉ illud Nicolai pape. di. viij. Mala cōſuetudo nō minꝰ ꝙͣ pernitioſa corruptela vitanda eſt. que niſi citius radicituseuellat̉. in pͥuilegioꝝ ius ab impijs aſſumit̉.De conſuetudine .§. v.quo ad iudicandū ſeu quo ad iudicia ꝯtētioſa glo. ſuper. c. Cōſuetudo. di. j. tractat. vtrū ẜm cōſuetudinēſit iudicandū. qn̄ conſuetudo eſt ꝯtraria iuri ſcriptoaut ẜm ius ſcriptū. Inducit multa iura pro ⁊ cōtra.Nam ꝙ nō ſit iudicandū ẜm cōſuetudine. qn̄ ius ſcriptum ꝯtrariū habet. ꝓbat ꝑ. c. Si cōſuetudinem. di.viij. Et di. xj. cōſuetudinis. ⁊. c. ſequēti. extra de ſen. etre iudi. Cū cauſa. Et de foro cōpe. ꝙ clericis. ff. de ſepul. vio. l. iij. §. diuus. ¶ Sed ꝙ ẜm conſuetudinē ſitiudicandū. etiā cōtra ius ſcriptū ꝓbat per. c. placuit.di. xxxij. ⁊ extra de eo qui mittit̉ in poſ. Cū veniſſent.Et de teſta. Ad hec de cognatōe ſpi. ſuꝑ eo. De cōſuetudine. c. ij. Et de arbi. c. dilecti. Cōcludit demū Io.⁊ dicit. ꝙ iudicandū eſt ẜm cōſuetudinē. ꝯtra ius ſcriptum. qn̄ in cōſuetudine ꝯcurrūt ille ꝯditiones. quehabent̉ in glo. ſuꝑ eo. fruſtra. di. viij. quas habes ſupͣin. §. p̄cedēti. circa pͥn. Sed Bart. bri. addit. Hoc tene ꝙ ſi ſit rōnabilis ⁊ p̄ſcripta cōſuetudo. p̄iudicat iuri. extra de ꝯſue. c. vlt. ¶ Deinde querit glo. ad quā cōſuetudinē ſit recurrendū in iudicijs. vtrū ad cōſuetudinē terre illius. vel ꝓuinciaꝝ. vel romanā. Et rn̄detꝙ iudex maxime delegatꝰ ẜm canones primo iudicabit. deficientibꝰ canonibꝰ ẜm leges. vt extra de no. oꝑ.nū. intelleximꝰ. ⁊ di. x. Si in adiutoriū. Deficiēte omni iure ꝓcedendū eſt ẜm ꝯſuetudinē generalē vel ꝑticularē. ſi generalis circa illud negociū nō inuenit̉. licet quidā dicāt tūc recurrēdū ad romanā. Deficiēteaūt omni iure ⁊ cōſuetudine. ꝓcedat̉ de ſil̓ibꝰ ad ſil̓ia.vt. xx. di. de quibꝰ. Omnibꝰ deficiētibꝰ recurrat̉ ad romanā ꝯſuetudinē. vt. ff. de legi. ⁊ ꝯſti. de quibꝰ. Licꝫ ſitar. ꝙ ad ꝯſuetudinē ꝓuinciaꝝ vicinaꝝ ſit recurrendūextra de cenſi. ſuꝑ eo. Io. ¶ ¶ Itē glo. ſuꝑ. c. Illud. di.xij. querit. ẜm quā cōſuetudinē debeat iudex delegatꝰiudicare: an ẜm ꝯſuetudinē loci ſeu ꝓuincie. an ẜm cōſuetudinē romanā. an ẜm ꝯſuetudinē delegantis. anẜm ꝯſuetudinē rei vel actoris. Inducit multa iura ꝓqualibet ꝑte hoꝝ: demū decidēdo dicit. Dicūt aliquiꝙ ſi aliqui ſponte ſe ſubijtiāt iudicio alicuiꝰ. ſeu petant iudices delegatos ſponte. ꝙ ſemꝑ ẜm ꝯſuetudinem iudicis delegātis iudicandū. Si aūt inuitis datur iudex. tūc iudicabit̉ ẜm ꝯſuetudinē litigantiū. etpotius rei ꝙͣ actoris. qꝛ fauorabiliores ſunt rei ꝙͣ actores. Melius pōt diſtingui .ſ. qꝛ aut ꝑ appellatōeꝫ obtinet̉ iudex. aut ſine appellatōe impetrat̉. Si ꝑ appellationē. tūc dico delegatū debere ſequi cōſuetudinesiudicis a quo appellatū eſt. qꝛ iudex appellatōnis debet ſequi leges prioris ſentētie. vt in auten. cuꝫ de appellatione cogni. coll̓. viij. in pͥn. arg. ad hoc. extra deteſta. Raynutius. Sed ſi ſine appellatōne impetrat̉iudex. tūc debet ſequi ꝯſuetudine delegantis. ar. ad hͦff. de condic. Que cōditio. Ego credo ꝙ iudex iudicabit ẜm ꝯſuetudinē rei. qꝛ actor ſequit̉ foꝝ rei. vt extrade fo. cōpe. Cum ſit generale. niſi ratōe cōtractus velmaleficij ſit factus de foro alterius. qꝛ tunc ſeruabit̉
cōſuetudo loci. vbi ꝯtraxit vel vbi maleficiū fecit. vtdi. viij. Que ꝯtra morē. Et extra de fo. ꝯpe. c. vlt. Addit Archi. ſuꝑ dicto. c. Cōſuetudīs. ad hāc glo. ⁊ dic̄ꝙ Hugo ⁊ Lau. aſſerū̄t. ꝙ ſi circa articulū de qͦ queritur ſūt diuerſe ꝯſuetudīes actoris ⁊ rei. ſequat̉ iudexrei ꝯſuetudinē. vt dic̄ hic glo. niſi in duobꝰ caſibꝰ .ſ. cūꝯſuetudo actoris ē magis ꝯſona iuri ⁊ veritati: vel ſimagis inducit abſolutōꝫ ꝙͣ ꝯdēnatōeꝫ. tūc em̄ magisdebꝫ ſeqͥ qd̓ ꝯſonat veritati negocij. iij. q. vij. Iudicet⁊ ꝓmptiores eſſe debemꝰ ad abſoluendū. xxxv. q. ix. veniā. ¶Ponit etiā Archi. ibidē ꝯſuetudīes varias at̄tendēdas in diuerſis negocijs. ⁊ dīc ẜm Ioh̓. Cōſuetudo loci ꝯtractꝰ ſeruat̉ ad hͦ. ff. de vſur̄. l. j. ⁊. ff. de euit̓Si fundꝰ. Et mouet. q. talē. Pone ꝙ ſit quedā regiovbi eſt ꝯſuetudo. ꝙ ſi vxor p̄moriat̉ viro. maritꝰ eiꝰ lucrat̉ totā dotē. ꝯtrahit cū quadā de bononia. vbi eſtꝯſuetudo ꝙ in tali caſu vir lucrat̉ mediam dotem tm̄.Quero cuiꝰ ꝯſuetudo inſpiciet̉ in ꝯficiēdo inſtrumento dotis. Dixit dn̄s Guido de ſue. ꝙ mariti ꝯſuetudoeſt attēdenda. ⁊ hoc. ff. de iudic. l. Exigere. Sed circahoc ē ſciendū. Ꝙ ꝯſuetudinū alia generalis alia ſpālis. Generalis ſeu generaliſſima ē. que inducit̉ a populo romano. ff. de legi. de qͥbꝰ. Specialis cōſuetudo.alia ciuitatis. alia ꝓuincialis. alia oppidi. alia certi p̄dij. alia certe dignitatis. alia certe eccl̓ie ſeu monaſterij. alia certi hoīs ſeu patriſfamil̓. alia aīalis. alia certi fori. De ꝓuinciali ꝯſuetudīe ſeu ciuitatū loquit̉ litera. ff. de legi. l. Cū de ꝯſuetudīe. extra de elec. Cū eccleſia vulterana. extra de cēſi. Sopite. Eſt tn̄ dr̄ia int̓ꝓuincialem ⁊ ciuitaten̄ .ſ. quo ad ꝓbatōeꝫ. ꝓuincialiseſt. qn̄ in ciuitate eiuſdē ꝓuincie vſitata ē. ff. de tribu.l. tercia. §. vlt. Alia dr̄ eſſe ꝓuincialis. ꝙ de iure ꝯmūiſtatutū nō eſt. cū dubitat̉ in illa ꝓuincia in qͣ nihilēſtatutū nec aliqͥd de iure ꝯmuni reꝑit̉. extra d̓ cogna.ſpū. c. ſuꝑ eo. Idē iuris eſt. ſi dubitet̉ de interp̄tatōneiuris cōſuetudinarij: vt in p̄dictis. c. in quibꝰ cauet̉ ꝙſtandū eſt interp̄tatōni aliaꝝ ciuitatum ꝓximaꝝ. Saūt de ꝯſuetudine ciuitatis dubitet̉: debet attēdi qͣliter ip̄a ciuitas vſitata ſit in illis de quibꝰ dubitat̉ etin ſil̓ibꝰ. ff. de legi. l. De quibꝰ. ⁊. l. Si de interp̄tatōne.Si aūt nō apparet qd̓ declarat hoc dubiū. nec eſt determinatū aliqͥd ſuꝑ hoc in iure ꝯmūi. tūc debet attēdi qd̓ obtinet in circūuicinis ciuitatibꝰ coherētibꝰ. deꝯſuetudine earūdeꝫ vt in p̄dicto. c. ſuꝑ eo. ⁊ extra d̓ cōſuę. Cū olim. Et idē eſt obſeruāduꝫ de ꝯſuetudīe oppidi ſeu caſtri. C. que ſit lon. cōſue. l. j. ⁊. ff. de edi. pͥua.l. tercia. De cōſuetudīe aūt certi p̄dij loquit̉ lr̄a. extrade offi. ordi. Duo ſimul. Et. ix. q. iij. Cōqueſtꝰ. ⁊ extrade exceſ. p̄la. c. ij. Et in cōſuetudine ꝓcedit̉ de ſil̓ibꝰ adſil̓ia. extra de offi. archi. Dilecto. In cōſuetudine aūtcerte eccl̓ie vel certi monaſterij. inſpicit̉ qͥd fieri cōſueuit in illo monaſterio. extra de his q̄ fi. a p̄la. ſine conſen. ca. Ea noſcit̉. ⁊ de v̓b. ſig. abbatē. Et etiā cōſuetudo hoīs ſeu pr̄iſfamil̓. ⁊ in ip̄a etiā attendit̉ qͥd facerecōſueuit. ff. qͥ teſta. fa. poſ. heredes palaꝫ. §. j. ⁊. ff. de remil. l. ſemꝑ. Eſt etiā conſuetudo aīalis ⁊ in ea aſpicit̉quid facere cōſueuit illud aīal. vt inſtit. de reꝝ diuiſ.§. pauonū ⁊ credo ꝙ in alijs actibꝰ ⁊ delictis. ſufficitbinus actꝰ ad ꝓbandā cōſuetudinē peccandi quo adhoīes ⁊ aīalia. xxv. q. ij. Ita nos. Et. ff. d̓ ſeruo corru.l. Neratius. Sicut bina ſentētia lata ſuꝑ cōſuetudine. cōſuetudinē inducit ⁊ approbat. ff. de legi. l. Cū decōſuetudine. Eſt etiā cōſuetudo fori. ff. de var. ⁊ extraor. cogni. l. j. Eſt etiā cōſuetudo corꝑis. extra de cele.miſ. §. ꝑnitioſus. hec oīa Archid̓.De conſuetudine .§. vj.quādo tollat legem ⁊ p̄iudicet legi. ⁊ quādo non: notat ſummatim Heinricus boych ſuper. c. vlti. de conſuetudine. Ubi primo ſcienduꝫ. ꝙ nulla conſuetudo