De cōcordia preſciētie
ti: vt ſi vult fiant. ſi non vult non fiantQm̄ enim quod deus vult non poteſtnō eſſe: cū vult hominis volūtatem nl̓la cogi vel ꝓhiberi neceſſitate ad volēdum vel ad non volēdum: et vult effectum ſequi volūtatem tūc neceſſe eſt volūtateꝫ eſſe liberā: et eſſe quod vult. Inhuiuſmodi ergo verū eſt quia neceſſitate fit opus peccati: quod vult homo facere: qͣꝫuis non neceſſitate velit. Quodſi querit̉ de peccato ip̄ius volūtatis: cūpeccat volendo: vtrū ſit neceſſitate? reſpōdēdum eſt quia ſicut nō vult neceſſitate: ita non eſt peccatū volūtatis neceſſitate: nec neceſſitate operat̉ eadē voluntas: quia ſi non vellet ſponte nō operaret̉ qͣꝫuis quod facit neceſſe ſit fieri vtſupra dixi. Nā qm̄ nō eſt aliud ibi peccare qͣꝫ velle quod nō debet: ita non eſtpeccatū volūtatis neceſſariū: ſicut velle non eſt neceſſariū: tamē verū eſt quiaſi vult homo peccare: neceſſe eſt eū peccare: ſed ea neceſſitate quā ſupradixi nihil cogere: aut ꝓhibere. Itaqꝫ qd̓ vultlibera volūtas: et poteſt: ⁊ nō poteſt nōvelle ⁊ neceſſe eſt eū velle. Poteſt nāqꝫnō velle anteqͣꝫ velit: qꝛ libera eſt: et cuꝫvult non poteſt nō velle: ſed eā velle neceſſe eſt: qm̄ impoſſibile illi eſt: idip̄m fimul et velle et non velle: opus vero volūtatis cui datū eſt vt qd̓ vult ſit: et qd̓nō vult nō ſit volūtariū: ſiue ſpōtaneūē qm̄ ſpōtanea volūtate fit: ⁊ bifariū eſtneceſſariū: qꝛ ⁊ volūtate cogit̉ fieri: ⁊ qd̓fit non poteſt ſimul non fieri. Sed hasneceſſitates facit volūtatꝭ libertas: queprius qͣꝫ ſint eas cauere poteſt. Hec oīadeus qui ſcit oēm veritatē et non niſi veritatem: ſicut ſūt ſpontanea vel neceſſaria videt: et ſicut videt ita ſunt. Hac ergo conſideratōe palam eſt: quia ſine oīrepugnantia: et deus p̄ſcit oīa: ⁊ multafiunt ex libera volūtate: que anteqͣꝫ ſintfieri poteſt: vt nunqͣꝫ ſint: ⁊ tamē quodammō ſūt neceſſitate: que neceſſitas vt
dixi deſcendit de libera volūtate. Cognoſci poteſt etiā: non oīa que preſcit deus eſſe ex neceſſitate: ſed quedā fieri exlibertate volūtatis: per hec quia cū vultaut facit deus aliquid ſiue ſecūdū eternitatem dicat immutabilē preſcientiaꝫ:in qua nihil eſt p̄teritū aūt futurū: ſꝫ omnia ſimul ſūt ſine omni motū: vt ſi dicimus quia non voluit aut voſet: nec fecit nec faciet aliquid: ſed tamē vult ⁊ facit ſiue ſcd̓m tempus velut cū ꝓferimusquia volet aut faciet: quod nodū factuꝫeſſe cognoſcimꝰ negari nequit ſcire quevult: et facit preſcire que volet atqꝫ faciet. Quare ſi ſcire atqꝫ preſcire dei neceſſitatem ingerit oībus que ſcit: aut p̄ſcitnihil ſūt ſcd̓m internitatem: aut ſecūdūvllum tempus vult aūt facit ip̄e facit exlibertate ſed oīa ex neceſſitate. Quodſi abſurdū eſt vel opinari nō neceſſitateeſt: aut nō eſt omne quod ſcit deus: autp̄ſcit eſſe: vel non eſſe: ergo nihil ꝓhibetaliquid ſciri vel p̄ſciri: ab illo in noſtrisvolūtatibus. et actōibus fieri: aut futurū eſſe per liberū arbitrium: vt qͣꝫuis neceſſe ſit eſſe quod ſcit aūt preſcit: tn̄ multa fuit nulla neceſſitate. ſed libera volūtate: quēadmodū ſupra mōſtraui. Nēpe quid mīꝝ ſi hoc mō aliquid eſt ex libertate: et non ex neceſſitate: cuꝫ multaſint que recipiūt oppoſita diuerſa ratōeQue nāqꝫ magis oppoſita ſunt: qͣꝫ adire et abire. Uidemus tamē cū traſit aliquis de loco ad locū: quia idē ire eſt adire ei abire. Abit em̄ de loco: et adit adlocum. Item ſi cōſideremus ſolē ſb̓ aliqua parte celi cū ſemꝑ celū luſtrādo adeādem partem feſtinet. videmus qꝛ idēlocus eſt a quo recedit: et ad quem accedit ⁊ indeſinēter ei eodem tꝑe appropinquat a quo elongat̉ Patet etiā curſumeius non ignorātibus: quia ſi celū cōſideremꝰ: ſemꝑ tranſit ob occidētali parte: ad orientalem. Si vero terrā attendimꝰ nunqͣꝫ niſi ab orientali ad occidē-